Punctul de rentabilitate contabilă este nivelul de vânzări la care o afacere generează exact profituri zero, având în vedere o anumită sumă de costuri fixe pe care trebuie să le plătească în fiecare perioadă. Acest concept este utilizat pentru modelarea structurii financiare a unei afaceri. Calculul punctului de rentabilitate contabilă este un proces în trei pași, care este:
Determinați marja de contribuție generată de toate produsele companiei în total. Aceasta reprezintă vânzările nete minus toate costurile variabile asociate cu aceste vânzări (care sunt cel puțin materiale directe și comisioane). Astfel, dacă o companie are vânzări de 1.000.000 de dolari, costuri materiale directe de 280.000 de dolari și comisioane de 20.000 de dolari, marja sa de contribuție este de 700.000 de dolari și procentul de marjă de contribuție este de 70%.
Calculați suma totală a costurilor fixe pe care le suportă afacerea într-o perioadă contabilă, cum ar fi chiria, salariile și cheltuielile cu dobânzile.
Împărțiți costul fix total la procentul de marjă de contribuție pentru a ajunge la punctul de vânzare egal. În exemplul nostru continuu, aceasta înseamnă că a avea costuri fixe de 500.000 USD duce la un nivel de vânzări echivalent de 714.285 USD (calculat ca 500.000 USD din costuri fixe împărțit la marja de contribuție de 70%).
Dacă presupunem că punctul de echilibru „contabil” se referă la baza de acumulare a contabilității, atunci partea de cost fix a calculului de rentabilitate ar trebui să includă toate cheltuielile acumulate necesare în mod normal în baza bazei de contabilitate de acumulare. Alternativ, ați putea dezvolta un punct de echilibru „numerar” în care partea de cost fix a calculului include doar costurile înregistrate în baza contabilității de numerar.
Dacă ar fi să dezvoltați un punct de rentabilitate contabil separat și un punct de rentabilitate de numerar pentru o afacere, acestea ar dezvălui probabil puncte de rentabilitate a vânzărilor oarecum diferite, deoarece calendarul recunoașterii cheltuielilor este diferit în cadrul celor două metode. În general vorbind, punctul de rentabilitate contabilă ar fi mai puțin probabil să se schimbe de la o perioadă la alta decât punctul de echilibru de numerar, deoarece baza de acumulare tinde să ducă la o recunoaștere mai consistentă a vânzărilor și cheltuielilor de la o perioadă la alta. Pe termen lung, ar exista doar o diferență minimă între contabilitate și punctele de rentabilitate, deoarece orice diferențe tind să se anuleze reciproc în timp.
