Conceptul esențial de impozitare a parteneriatului este acela că toate profiturile și pierderile circulă către partenerii din afacere, care sunt apoi responsabili pentru aceste sume. Astfel, entitatea comercială nu plătește impozite pe venit. Un parteneriat este considerat a fi un acord în care cel puțin două persoane sunt angajate în afaceri fără a se adăposti în spatele unei entități corporative.
Acordul de parteneriat
Un acord de parteneriat este utilizat pentru a documenta detaliile unui acord de parteneriat. De obicei include următoarele elemente:
Procentul de proprietate atribuit fiecărui partener. Dacă acest lucru nu este clar declarat în acord, atunci procentul de proprietate este considerat a fi bazat pe proporțiile de capital plătite parteneriatului. Dacă există o modificare a dreptului de proprietate pe parcursul anului fiscal, atunci cota medie trebuie calculată pentru fiecare proprietar în scopuri fiscale, deși acest lucru poate fi suprascris de alți termeni din acord.
Situațiile în care partenerii pot cumpăra un alt partener și modul în care trebuie calculată și efectuată plata.
Sumele oricăror plăți preferențiale către anumiți parteneri.
Impozitare pe parteneriat
Formularul principal de impozitare depus de un parteneriat este Formularul 1065. Acest formular notează valoarea veniturilor impozabile generate de parteneriat și valoarea acestui venit atribuibilă fiecăruia dintre parteneri. În plus, parteneriatul emite fiecărui partener o anexă K-1, pe care este menționată suma veniturilor parteneriatului care le-au fost atribuite și pe care ar trebui să le includă în propriile declarații de impozit pe venitul personal.
Deoarece partenerii trebuie să plătească impozite pe veniturile din acțiunile lor din venitul parteneriatului, aceștia necesită de obicei o anumită distribuție de numerar de la parteneriat pentru a-și plăti impozitele. Dacă un partener alege, în schimb, să lase o parte din partea sa dintr-o distribuție în parteneriat, aceasta este considerată o creștere incrementală a aportului de capital al acelei persoane la afacere.
În acele cazuri în care un parteneriat recunoaște o pierdere în cursul anului fiscal, ponderea pierderii recunoscute de fiecare partener în declarația sa fiscală personală este limitată la valoarea pierderii care compensează baza fiecărui partener în cadrul parteneriatului. În cazul în care valoarea pierderii este mai mare decât această bază, suma în exces trebuie reportată într-o perioadă viitoare, unde, sperăm, poate fi compensată cu profiturile viitoare ale parteneriatului. În esență, legislația fiscală nu permite unui partener să recunoască mai mult în declarația sa fiscală decât suma contribuită la un parteneriat.
Un partener este obligat să efectueze plăți trimestriale privind impozitul pe venit. Această plată poate fi cea mai mică dintre 90% din venitul anual preconizat al parteneriatului sau 100% din impozitul efectiv plătit în anul imediat precedent.
O ultimă problemă fiscală este că partenerii nu sunt considerați angajați ai unui parteneriat și, prin urmare, trebuie să remită întreaga sumă a impozitului pe cont propriu.
Alegeri pentru parteneriat
Partenerii dintr-un parteneriat pot face mai multe alegeri care pot avea impact asupra venitului impozabil recunoscut de parteneriat, deoarece modifică momentul recunoașterii veniturilor sau a cheltuielilor. Aceste alegeri sunt:
Înregistrați tranzacțiile fie prin metode de contabilitate, numerar, fie prin hibrid
Selectați tipul de metodă de amortizare utilizată
Selectați metodele care trebuie utilizate pentru a recunoaște veniturile
