Finanţa

Eșantionare secvențială

Eșantionarea secvențială este o tehnică de eșantionare care implică evaluarea fiecărei eșantioane luate dintr-o populație pentru a vedea dacă se potrivește cu o concluzie dorită; auditorul încetează să evalueze eșantioanele de îndată ce există suficient sprijin pentru concluzie. Această abordare poate duce la examinarea unui număr mai mic de unități de eșantionare, deși eșantionarea va continua dacă se constată abateri. În consecință, planurile de eșantionare secvențială funcționează cel mai bine atunci când se așteaptă puține abateri.

Un eșantion secvențial este, de obicei, format din două până la patru grupuri de unități de eșantionare. Auditorul folosește un program de computer pentru a determina dimensiunea fiecăruia dintre aceste grupuri, pe baza ratei tolerabile de deviere, a riscului de dependență excesivă și a ratei preconizate de deviere a populației.

Procesul de eșantionare secvențială începe cu auditorul care examinează primul grup de unități de eșantionare. Pe baza rezultatelor acestei examinări, auditorul decide dacă:

  1. Acceptați nivelul evaluat al riscului de control, fără a vă angaja în eșantionare suplimentară;

  2. Opriți orice eșantionare suplimentară, deoarece încrederea planificată și rata tolerabilă de deviere nu pot fi atinse, din cauza prezenței prea multor abateri; sau

  3. Angajați-vă în examinarea unităților de eșantionare suplimentare pentru a aduna mai multe informații despre dacă nivelul planificat evaluat al riscului de control poate fi susținut.

De exemplu, un auditor dezvoltă un set de trei grupe de unități de eșantionare, în care fiecare grup succesiv conține același număr de unități de eșantionat. Planul de eșantionare este de a continua la următorul grup de unități de eșantionare dacă grupul precedent conține cel puțin o abatere. Mai multe rezultate sunt:

  • Scenariul 1. O analiză a primului grup nu descoperă abateri, astfel încât auditorul concluzionează că eșantionul susține nivelul planificat evaluat al riscului de control. În consecință, ea decide să nu examineze alte unități de eșantionare suplimentare.

  • Scenariul 2. O analiză a primului grup descoperă două abateri, astfel încât auditorul decide să continue cu eșantionarea, utilizând următorul grup de eșantionare. Se găsește că acest al doilea grup conține o abatere suplimentară, astfel încât auditul continuă către al treilea grup de eșantioane în căutarea ei continuă de mai multe informații, pentru a vedea dacă rezultatele crescute ale eșantionului vor susține în cele din urmă nivelul evaluat al riscului de control.

  • Scenariul 3. O analiză a primului grup descoperă patru abateri, adică prea multe abateri. Angajarea în examinarea altor grupuri de unități de eșantionare nu va îmbunătăți situația, astfel încât auditorul oprește procesul de eșantionare.

Când pare necesar să se treacă la următorul grup de unități de eșantionare, auditorul ar trebui să ia în considerare raportul cost-beneficiu al continuării angajării în teste. Este posibil ca auditorul să nu fie dispus să procedeze prin fiecare grup de unități de eșantionare și, în schimb, să accepte concluzia că încrederea planificată și rata tolerabilă de deviere nu pot fi atinse.

$config[zx-auto] not found$config[zx-overlay] not found