Contabilitatea fiduciară implică înregistrarea tranzacțiilor asociate unei entități fiduciare sau imobiliare și emiterea de rapoarte periodice cu privire la starea entității. Această contabilitate este tratată pe bază de numerar, unde numerarul este înregistrat la primire, iar plățile și distribuțiile sunt înregistrate la plată.
O mare parte a activității contabile a mandatarului implică stabilirea dacă încasările și plățile trebuie alocate venitului sau principalului. Venitul reprezintă bani sau proprietăți primite ca rentabilitate curentă de la un activ principal, în timp ce principalul este proprietate păstrată în trust pentru distribuire ulterioară către un beneficiar rămas. Regulile privind modul de alocare a încasărilor și plăților pot fi cuprinse în testamentul relevant sau în documentul de încredere; în caz contrar, administratorul folosește regulile stabilite în Legea uniformă a veniturilor și a veniturilor (modificate de guvernul de stat aplicabil).
În plus, un testament sau un acord de încredere poate avea o schemă de distribuție unică, care variază de la abordarea standard a emiterii de venituri periodic la beneficiarul de venituri, restul beneficiar primind principalul la o dată ulterioară. Astfel, contabilitatea asociată cu o proprietate sau un trust specific ar putea fi în întregime unică față de ceea ce este necesar pentru alte moșii sau trusturi.
Cel puțin o dată pe an, mandatarul emite o contabilitate fiduciară tuturor beneficiarilor mandatarului. Nu există un format fix pentru acest document, dar acesta conține de obicei următoarele:
Pagina de copertă și rezumatul conturilor
Programul de încasări
Programul de plăți
Programul distribuțiilor
Programul câștigurilor și pierderilor
Începerea și încheierea programelor activelor la îndemână
O altă problemă contabilă fiduciară este conceptul de valoare contabilă. În majoritatea cadrelor contabile, aceasta înseamnă pur și simplu valoarea contabilă curentă a unui activ, dar într-un sistem de contabilitate fiduciară, înseamnă că valoarea unui activ a fost re-măsurată după un anumit eveniment, cum ar fi începerea administrării unui mandatar, astfel încât modificările ulterioare valoarea activului poate fi atribuită administratorului respectiv.
Administratorul poate fi necesar, de asemenea, să contabilizeze transferurile între venit și principal. Aceste tranzacții pot fi necesare pentru a plăti cheltuieli mari, pentru a face investiții de capital semnificative sau pentru a plăti datoria de încredere.
