Scopul deprecierii este acela de a potrivi recunoașterea cheltuielilor pentru un activ cu veniturile generate de acel activ. Acesta se numește principiul de potrivire, în care veniturile și cheltuielile apar ambele în contul de profit și pierdere în aceeași perioadă de raportare, oferind astfel cea mai bună imagine a performanței unei companii într-o anumită perioadă de raportare.
Problema cu acest concept de potrivire este că există doar o legătură slabă între generarea de venituri și un activ specific. Conform principiilor analizei constrângerilor, toate activele unei companii ar trebui tratate ca un sistem unic care generează profit; astfel, nu există nicio modalitate de a lega un anumit activ fix de venituri specifice.
Pentru a rezolva această problemă de legătură, presupunem o rată constantă de depreciere pe durata de viață utilă a fiecărui activ, astfel încât să aproximăm o legătură între recunoașterea veniturilor și a cheltuielilor în timp. Această aproximare ne amenință credibilitatea și mai mult atunci când o companie folosește amortizarea accelerată, deoarece principalul motiv pentru care este folosită este amânarea plății impozitelor (și nu pentru a se potrivi mai bine cu veniturile și cheltuielile). De asemenea, principiul de potrivire nu funcționează în acele cazuri în care cheltuielile cu amortizarea sunt recunoscute, dar nu există vânzări, așa cum se întâmplă în situațiile de vânzare sezoniere.
Tipul de amortizare care leagă cel mai strâns crearea de venituri de utilizarea activelor este metoda epuizării, care impune resursele naturale la cheltuială pe măsură ce sunt extrase. Cu toate acestea, această opțiune nu este disponibilă pentru majoritatea tipurilor de active fixe.
În niciun caz nu ar trebui să considerăm deprecierea ca o aproximare a unei scăderi a valorii juste a unui activ, deoarece valoarea justă poate crește sau scădea în timp și este legată de cerere și ofertă, mai degrabă decât de utilizare.
Dacă nu am folosi deloc amortizarea, atunci am fi obligați să taxăm toate activele la cheltuială imediat ce le cumpărăm. Acest lucru ar duce la pierderi mari în lunile în care are loc această tranzacție, urmată de o rentabilitate neobișnuit de mare în acele perioade în care este recunoscută suma corespunzătoare a veniturilor, fără cheltuieli compensatorii. Astfel, o companie care nu folosește amortizarea va avea cheltuieli anticipate și va avea rezultate financiare extrem de variabile.
Înregistrarea tipică a jurnalului pentru înregistrarea deprecierii este o cheltuială de debitare la amortizare (care apare în contul de profit și pierdere) și un credit la amortizarea acumulată (care apare ca contra cont în bilanț).
