Principiul continuității activității este presupunerea că o entitate va rămâne în activitate în viitorul apropiat. Dimpotrivă, acest lucru înseamnă că entitatea nu va fi obligată să oprească operațiunile și să își lichideze activele pe termen scurt la prețuri foarte mici de vânzare la foc. Făcând această ipoteză, contabilul este justificat să amâne recunoașterea anumitor cheltuieli până la o perioadă ulterioară, când este probabil ca entitatea să fie încă în activitate și să-și folosească activele în cel mai eficient mod posibil.
Se presupune că o entitate este o activitate continuă în absența unor informații semnificative contrare. Un exemplu de astfel de informații contrare este incapacitatea unei entități de a-și îndeplini obligațiile pe măsură ce sunt scadente fără vânzări substanțiale de active sau restructurări ale datoriilor. Dacă nu ar fi cazul, o entitate ar achiziționa în esență active cu intenția de a-și închide operațiunile și de a revinde activele către o altă parte.
Dacă contabilul consideră că o entitate ar putea să nu mai fie o activitate continuă, atunci se pune problema dacă activele sale sunt depreciate, ceea ce poate necesita reducerea valorii contabile a valorii lor de lichidare. Astfel, valoarea unei entități care se presupune că este o întreprindere continuă este mai mare decât valoarea sa de rupere, deoarece o întreprindere continuă poate continua să câștige profituri.
Conceptul de activitate continuă nu este clar definit nicăieri în principiile contabile general acceptate și, prin urmare, este supus unei cantități considerabile de interpretare cu privire la momentul în care o entitate ar trebui să o raporteze. Cu toate acestea, standardele de audit general acceptate (GaAs) fac un auditor în ceea ce privește luarea în considerare a capacității unei entități de a continua ca o preocupare merge.
Auditorul evaluează capacitatea unei entități de a continua ca o activitate continuă pentru o perioadă care nu depășește un an de la data auditării situațiilor financiare. Auditorul ia în considerare (printre alte aspecte) următoarele elemente pentru a decide dacă există o îndoială substanțială cu privire la capacitatea unei entități de a continua ca activitate continuă:
Tendințe negative în rezultatele operaționale, cum ar fi o serie de pierderi
Împrumuturi implicite de către companie
Refuzarea creditului comercial către companie de către furnizorii săi
Angajamente neeconomice pe termen lung la care este supusă compania
Proceduri judiciare împotriva companiei
Dacă există o problemă, firma de audit trebuie să își califice raportul de audit cu o declarație despre problemă.
Este posibil ca o companie să atenueze punctul de vedere al unui auditor cu privire la statutul său de continuă activitate, având ca o terță parte să garanteze datoriile afacerii sau să fie de acord să furnizeze fonduri suplimentare, după cum este necesar. Procedând astfel, auditorul este asigurat în mod rezonabil că afacerea va rămâne funcțională în perioada de un an stipulată de GAAS.
