Conceptul de verificare afirmă că ar trebui să fie posibil ca rezultatele financiare raportate ale unei organizații să fie reproduse de către o terță parte, având în vedere aceleași fapte și ipoteze. De exemplu, un auditor extern ar trebui să poată construi aceleași rezultate ale situației financiare ca un client, utilizând același set de înregistrări financiare și folosind aceleași ipoteze aplicate de client. Atunci când situațiile financiare sunt verificabile, acest lucru asigură utilizatorii declarațiilor că reprezintă în mod echitabil tranzacțiile comerciale subiacente.
Verificabilitatea nu poate fi realizată fără a cunoaște ipotezele utilizate de o companie în construirea situațiilor sale financiare. De exemplu, cheltuiala cu amortizarea calculată de o terță parte poate varia cu ușurință de aceeași cheltuială calculată de o companie, în funcție de durata de viață utilă proiectată și de valoarea de recuperare folosită de companie. În mod similar, o companie folosește ipoteze cu privire la numărul de produse care vor fi returnate atunci când obține o indemnizație pentru returnarea produselor.
Verificarea presupune mai mult decât simpla duplicare a rezultatelor raportate de o altă parte. Aceasta implică, de asemenea, să decidem dacă ipotezele utilizate de cealaltă parte sunt rezonabile. Este foarte posibil ca un auditor care investighează situațiile financiare ale unui client să concluzioneze că acesta a făcut ipoteze incorecte. Un alt aspect al verificabilității este acela că o companie oferă o documentare clară a modului în care și-a atins numărul. Examinând aceste documente, se poate vedea dacă există un flux logic de la documentele sursă la situațiile financiare.
