O decizie non-rutină este o alegere făcută pentru a face față unei situații tactice non-repetitive. Aceste decizii implică de obicei situații care nu se încadrează în procedurile normale de operare ale unei companii. Atunci când apare o astfel de situație, procedurile de operare impun ca decizia să fie eliminată din fluxul normal de operare și trimisă unui manager pentru soluționare. Exemple de astfel de decizii non-rutine sunt:
Dacă să ofere credit unui client a cărui situație financiară este slabă
Indiferent dacă se modifică programul de producție pentru a face față unei comenzi rapide a clienților
Dacă se acceptă o comandă de client pentru un produs nestandard care necesită o prelucrare specială
Atunci când o companie are o suită cuprinzătoare de proceduri de operare standard, ar trebui să existe relativ puține decizii non-rutine, deoarece majoritatea deciziilor au fost luate în considerare prin proceduri.
Unele decizii non-rutine nu pot fi standardizate. În schimb, cineva trebuie să ia o decizie cu privire la ce alternativă tactică să ia. De exemplu, un manager trebuie să decidă dacă oprește vânzarea unui produs sau dacă realizează un produs intern sau îl face să fie produs de o terță parte. Aceste decizii implică de obicei o anumită analiză a costurilor și marjelor implicate, precum și proiecții viitoare.
