Constrângerea de materialitate este un prag utilizat pentru a determina dacă tranzacțiile comerciale sunt importante pentru rezultatele financiare ale unei afaceri. Dacă o tranzacție este suficient de importantă pentru a depăși pragul de constrângere, atunci aceasta este înregistrată în evidențele financiare și, prin urmare, apare în situațiile financiare. Dacă o tranzacție nu îndeplinește acest nivel de prag, este posibil să nu fie înregistrată în evidența financiară sau să poată fi tratată într-un mod diferit, în funcție de circumstanțe.
De exemplu, un controlor al companiei decide că constrângerea de materialitate a companiei este de 20.000 USD. Un activ este cumpărat cu 18.000 USD. Deoarece dimensiunea acestei achiziții este sub nivelul de materialitate, operatorul decide să achite achiziția la cheltuieli, mai degrabă decât să o înregistreze ca un activ fix care va fi amortizat pe parcursul mai multor ani, conform politicii normale a companiei.
Ca un alt exemplu, operatorul aceleiași companii trebuie să decidă dacă înregistrează o plată de asigurare medicală de 50.000 USD care se aplică lunii următoare ca cheltuială preplătită în perioada curentă sau să o perceapă pe cheltuială. Deoarece această sumă depășește nivelul de semnificație, operatorul ar trebui să înregistreze inițial plata ca o cheltuială preplătită și să o perceapă la cheltuială în perioada următoare, conform politicii normale a companiei.
O afacere mai mare va avea o constrângere de materialitate mai mare, deoarece nivelul său de vânzări este mult mai mare decât o entitate mai mică. O entitate multinațională ar putea stabili un prag de materialitate de 1.000.000 USD, în timp ce un mic magazin local de hardware ar putea avea un prag de 1.000 USD.
Constrângerea de materialitate este o considerație cheie în procesul de închidere a cărților și îi ajută pe contabili, permițându-le să utilizeze cele mai simple alternative de înregistrare a tranzacțiilor pentru articole mai mici.
